Tristele lumini se pleaca peste ape
Inabusite de al dorului chemare
Ce se rasfrange in zorile albastre.
Se aud strigate de fagaduinta
In furtuna ce s-a dezlantuit
In ochii se ivesc lacrimi!
Din piept se aude un suspin
Cu mainile strans lipite
De catargul pe jumatat zdrobit
Un glas se aude din departare
Si pare pe sfarsit...
Cu buzele crapate deabea a mai sopitit:
"Doamne, cand vei veni?
Cand vei da la o parte negura si intuncimea
Cand vei spala a mele pacate
Si-mi vei uita pribegirea?
Sfarsit ma simt, ca de o sabie
Ce taie din cuvintele sacre...
Ce scrise fost'ar in zilele de mult uitate."
Si inaintand in departari
Unde ceata se ridica
Un vas secatuit de puteri
In maluri se implanta.
Apele se opresc si zorile se arata
Dar nu in acesta lume
Ce de pacat a fost inecata
Si pasiind pe nisip, se vad urme
Priviind in jur, corabii ies din lume
Si pe toate este scris un Nume
Se aude un glas, si o chemare
Si fiecare biruiitor este chemat din vale.
Parca trecut-au clipe cand in furtuna eram
Si cateva ceasuri cand de lacrimi cararea nu o mai vedeam
Parca ieri neputinta ne infrangea
Si suferinta adanc ne lovea.
Dar astazi invingatori ies toti cei ce trec prin vale
Caci promisiunile Domnului vor ramane in picioare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu