duminică, 14 noiembrie 2010





National Geographic a prezentat într-o seară modul în care pescuiesc vulturii în lacuri. Deși zboară la mare înălțime deasupra apei, privirea lor este atât de bună încât pot vedea peștii ce înoată în apă. Când văd unul, își strâng aripile și plonjează înspre apă ajungând să coboare cu o viteză de până la 210 km/h. Când ajung lângă apă, își desfac aripile, își întind picioarele cu gheare, prind peștele și încep să zboare înapoi înspre mal.

În acest reportaj însă, a fost prezentat și un film neobișnuit. Un vultur a plonjat înspre pradă și a prins-o în ghearele sale. Dar peștele era mult mai mare decât crezuse vulturul. În timp ce se străduia să zboare spre mal, puteai citi pe chipul vulturului efortul depus de acesta. A realizat că nu va reuși să ajungă la mal cu acel pește imens, așa că a încercat să-i dea drumul. Dar ghiarele îi erau prea adânc înfipte în pește. S-a luptat să scape de el, dar n-a reușit.

Încet, vulturul a coborât, zburând tot mai jos, după care s-a scufundat în lac și s-a înecat, neputând da drumul pradei sale.

Deci... Nu incercati sa luati mai mult de cat va este ingaduit ca nu stii niciodata ce surprize va asteapta, care pot duce la dezastre care sa afecteze sufletul ori trupul definitiv... Fii cumpatat si echilibrat in toate caci extremele sunt periculoase!



Un băiețel a petrecut multe ore construind în cele mai mici detalii o mică barcă, machetă a unei corăbii. Apoi a luat-o și a mers la râul din apropiere ca să o pună pe apă. Imediat ce i-a dat drumul, aceasta a luat-o în josul apei foarte repede. Cu toate că a urmărit-o mult de-a lungul râului, n-a mai putut-o recupera. Vântul și curentul puternic au dus-o tot mai departe; neputând ține pasul, a pierdut-o. Trist, băiatul știa că va trebuie să lucreze din nou multă vreme să-și facă o altă barcă.

Undeva în josul râului, un bărbat a găsit barca, a dus-o în oraș și a vândut-o unui magazin. Mai târziu, în aceeași zi, băiatul nostru a trecut prin oraș și a observat barca din vitrină. Intrând înăuntru, i-a spus vânzătorului că barca din vitrină îi aparținea. Știa toate amănuntele legate de ea, dar nu putea să demonstreze proprietarului magazinului că barca era a lui. Așa că, singura modalitate prin care o putea obține, era să o cumpere. Băiatul vroia barca înapoi atât de mult încât a făcut întocmai.

Luându-și ”opera” din mâna vânzătorului, după ce a plătit-o, băiatul a spus:

– Bărcuța mea, acum ești de două ori a mea. Eu te-am făcut și apoi te-am și cumpărat.



O istorisire foarte veche povestește despre un tată și un fiu care călătoreau odată pe un drum. Cei doi aveau cu ei un măgar. Pe drum au întâlnit un om care le-a spus că sunt nebuni că merg pe jos, în loc să călărească măgarul pe care îl duc cu ei. Așa că tatăl și fiul au urcat pe măgar.

Nu au mers prea mult, când s-au întâlnit cu un alt om care i-a criticat pentru faptul că amândoi erau călare pe măgar. Erau prea grei pentru bietul animal, a spus omul, așa că băiatul a coborât.

Din nou, după puțină vreme, s-au întâlnit cu un al treilea călător care l-a acuzat pe tată că nu îi pasă de fiul său și că îl lasă pe acesta să meargă pe jos, așa că cei doi au schimbat locurile.

Curând au întâlnit un al patrulea călător care l-a criticat foarte tare pe tânăr pentru că nu se gândea la tatăl său care era mai bătrân și care ar fi trebuit să fie călare pe măgar.

Când au fost văzuți ultima oară, cei doi purtau măgarul în spate, de-a lungul drumului.

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Beautiful Views of Planet Earth




Sunt un om obisnuit, dar totusi diferit... sunt un pacatos dar mantuit prin Isus... nu am nimic dar totusi primesc totul de la El... nu am meritat nici macar un cuvant din partea Lui, dar El si-a dat viata pentru mine... eram al nimanui dar am fost primit in bratele Sale... Isus a facut totul pentru mine si a facut totul si pentru tine, intrebare este: tu ce faci pentru El?




Doamne, te iubesc!




Doamne, te doresc!



Doamne, te aleg!



Doamne, am nevoie de Tine!



Doamne, iti multumesc!